0
In jurul filtrelor de apa exista numeroase afirmatii simplificate: ca un anumit filtru elimina toate impuritatile, ca osmoza inversa este intotdeauna cea mai buna solutie, ca orice sistem cu mai multe trepte produce automat apa mai buna sau ca un filtru obisnuit poate rezolva inclusiv problema calcarului.
In realitate, filtrarea si tratarea apei sunt mai complexe. Fiecare tehnologie actioneaza asupra anumitor tipuri de substante sau particule si functioneaza in anumite conditii. Un sistem foarte eficient pentru o problema poate fi inutil pentru alta.
De aceea, alegerea corecta nu incepe cu intrebarea „Care este cel mai bun filtru de apa?”, ci cu o intrebare mult mai importanta: „Ce problema trebuie rezolvata in apa pe care o folosesc?”.
Nu exista un filtru universal care sa elimine in acelasi mod toate substantele nedorite din apa. Termenul „filtru de apa” acopera tehnologii foarte diferite, iar fiecare are un anumit rol.
Un cartus mecanic pentru sedimente este destinat in principal retinerii particulelor solide peste o anumita dimensiune. Carbonul activ este utilizat pentru anumite substante care pot influenta gustul, mirosul si caracteristicile apei. Ultrafiltrarea foloseste o membrana pentru retinerea particulelor foarte fine si, in functie de caracteristicile membranei si ale sistemului, poate avea performante specifice pentru anumiti contaminanti microbiologici.
Osmoza inversa utilizeaza o membrana cu un principiu diferit si poate reduce o gama larga de substante dizolvate, dar nici aceasta tehnologie nu trebuie descrisa prin afirmatia generala „elimina tot”. Performanta reala depinde de membrana, presiune, calitatea apei de alimentare, configuratia sistemului si contaminantul analizat.
Prin urmare, intrebarile relevante sunt ce poate reduce sistemul, in ce conditii si cu ce performanta declarata sau certificata pentru contaminantul care te intereseaza.
Numarul de trepte nu reprezinta singur o masura a performantei. Un sistem cu cinci sau sase cartuse nu este automat superior unui sistem cu doua sau trei etape bine alese pentru caracteristicile apei.
Fiecare treapta trebuie sa aiba o functie justificata. De exemplu, o etapa mecanica poate proteja componentele amplasate dupa aceasta, iar o etapa cu carbon activ poate avea un alt rol. O membrana de ultrafiltrare sau osmoza inversa introduce un alt mecanism de tratare.
Daca mai multe cartuse indeplinesc functii similare fara ca apa sa necesite acest lucru, cresterea numarului de trepte poate adauga costuri si mentenanta fara un beneficiu proportional.
Analizeaza tehnologia si rolul fiecarei etape, nu doar cifra afisata in denumirea sistemului.
Carbonul activ este unul dintre cele mai utilizate medii de filtrare, dar are un domeniu specific de aplicare. In functie de tipul carbonului, constructia cartusului si conditiile de functionare, acesta poate reduce anumiti compusi si poate imbunatati caracteristicile organoleptice ale apei, precum gustul sau mirosul asociat anumitor substante.
Nu trebuie insa confundat cu un dedurizator, cu o membrana de osmoza inversa sau cu un sistem de dezinfectie. Un cartus cu carbon activ nu transforma automat orice sursa de apa intr-o sursa sigura pentru consum.
Daca problema este duritatea apei, contaminarea microbiologica sau prezenta unei anumite substante dizolvate, trebuie verificat daca tehnologia aleasa este destinata efectiv problemei respective.
Aceasta confuzie apare frecvent deoarece termenii filtrare si tratare a apei sunt folositi ca si cum ar insemna acelasi lucru.
Duritatea apei este asociata in principal cu prezenta ionilor de calciu si magneziu dizolvati. Un filtru mecanic pentru sedimente nu elimina acesti ioni doar pentru ca apa trece printr-un cartus. Nici un cartus obisnuit cu carbon activ nu trebuie considerat automat o solutie pentru dedurizarea apei.
Pentru reducerea duritatii se utilizeaza tehnologii dedicate, precum dedurizarea prin schimb ionic, atunci cand aceasta este solutia potrivita pentru caracteristicile apei si aplicatie.
Exista si alte tehnologii comercializate pentru controlul sau limitarea depunerilor, dar acestea nu trebuie confundate automat cu dedurizarea. Faptul ca un sistem poate influenta formarea depunerilor nu inseamna neaparat ca elimina calciul si magneziul din apa.
Ultrafiltrarea si osmoza inversa folosesc membrane, dar sunt tehnologii diferite si nu trebuie considerate echivalente.
Membranele de ultrafiltrare sunt utilizate pentru separarea anumitor particule si componente in functie de caracteristicile membranei. Substantele dizolvate de dimensiuni foarte mici pot continua sa treaca printr-un sistem de ultrafiltrare, in functie de configuratie.
Osmoza inversa utilizeaza o membrana si presiunea apei pentru separarea unei parti importante din substantele dizolvate. Sistemul produce in mod obisnuit un flux de apa tratata si un flux de concentrat care evacueaza o parte dintre substantele separate.
Alegerea dintre cele doua tehnologii nu trebuie facuta dupa ideea ca una este universal „mai buna”. Trebuie stabilit ce trebuie redus din apa si ce caracteristici trebuie sa aiba apa tratata.
Performanta microbiologica nu trebuie atribuita automat oricarui sistem doar pentru ca utilizeaza termenul „ultrafiltrare”. Caracteristicile membranei, integritatea acesteia, constructia sistemului si performantele declarate pentru produsul concret sunt esentiale.
In special pentru virusuri, nu este corect sa presupui ca orice membrana comercializata drept ultrafiltrare ofera automat nivelul de protectie dorit.
Daca reducerea microorganismelor reprezinta obiectivul principal, trebuie analizate performantele documentate ale sistemului pentru microorganismele relevante si conditiile in care acestea sunt obtinute.
Pentru sursele cu risc microbiologic poate fi necesara o strategie de tratare care sa includa tehnologii dedicate de dezinfectie, in functie de rezultatele analizei apei si de aplicatie.
Aspectul, gustul si mirosul pot oferi indicii despre apa, dar nu reprezinta o analiza a calitatii acesteia. Unele probleme pot modifica vizibil apa, in timp ce altele nu pot fi identificate prin simpla observatie.
In acelasi timp, un gust sau un miros neplacut nu identifica singur cauza. Pentru alegerea unei solutii de tratare trebuie cunoscut, pe cat posibil, parametrul care produce problema.
Acest lucru este deosebit de important pentru apa provenita din fantani, puturi sau alte surse individuale. In loc sa alegi direct un filtru dupa aspectul apei, abordarea corecta este analiza parametrilor relevanti si stabilirea tratarii in functie de rezultate.
Apa dintr-o sursa proprie nu trebuie tratata dupa o reteta universala. Doua fantani aflate chiar si in aceeasi zona pot avea caracteristici diferite.
Problemele pot fi legate de sedimente, duritate, fier, mangan, anumite substante dizolvate sau contaminare microbiologica. Fiecare situatie poate necesita o abordare diferita.
Instalarea unui filtru cu mai multe trepte fara analiza apei poate insemna ca tratezi parametri care nu reprezinta o problema si ignori exact problema care necesita interventie.
Pentru o sursa individuala, analiza apei este punctul logic de plecare. Sistemul de filtrare sau tratare se stabileste ulterior, in functie de rezultatele obtinute si de utilizarea prevazuta pentru apa.
Discutia despre osmoza inversa este adesea redusa la ideea ca membrana elimina mineralele din apa si ca, din acest motiv, apa obtinuta ar deveni automat nepotrivita pentru consum. Este o simplificare.
Osmoza inversa poate reduce semnificativ concentratia multor substante dizolvate, inclusiv a unor minerale. Gradul de reducere depinde de membrana, presiunea de alimentare, temperatura apei, compozitia acesteia si starea sistemului.
Acest lucru nu trebuie confundat cu afirmatia ca apa rezultata este complet lipsita de minerale. Caracteristicile finale trebuie evaluate in functie de sistemul utilizat si de apa de alimentare.
Daca se doreste modificarea caracteristicilor apei dupa membrana, exista sisteme care includ etape suplimentare de tratare sau remineralizare. Necesitatea unei asemenea etape trebuie analizata in functie de calitatea apei obtinute si de preferintele de utilizare, nu considerata obligatorie pentru orice sistem cu osmoza inversa.
Apa poate contribui la aportul unor minerale, iar contributia variaza in functie de compozitia sursei. Totusi, rolul principal al apei potabile este hidratarea, iar aportul total de nutrienti trebuie privit in contextul alimentatiei.
Din acest motiv, alegerea unui sistem de tratare nu ar trebui redusa la intrebarea daca acesta pastreaza sau elimina anumite minerale. Mai important este sa stabilesti ce caracteristici are apa initiala, ce substante doresti sa reduci si ce calitate a apei vrei sa obtii.
Daca mineralizarea apei reprezinta un criteriu important pentru utilizator, aceasta poate fi analizata separat prin parametrii relevanti ai apei inainte si dupa tratare.
Performanta unui sistem de osmoza inversa nu poate fi evaluata dupa o singura caracteristica. Capacitatea membranei, presiunea necesara, productia de apa tratata, raportul dintre apa tratata si concentrat, calitatea apei de alimentare si necesarul utilizatorului trebuie analizate impreuna.
O membrana cu o capacitate nominala mai mare nu inseamna automat o apa de calitate mai buna. Capacitatea indica in principal cantitatea de apa pe care membrana o poate produce in anumite conditii de testare, nu un nivel universal superior de purificare.
La compararea sistemelor trebuie verificata si performanta declarata pentru substantele care te intereseaza, nu doar numarul de trepte sau capacitatea nominala a membranei.
Separarea realizata prin osmoza inversa produce in mod normal atat apa tratata, cat si un flux de concentrat prin care este evacuata o parte dintre substantele separate de membrana.
Raportul dintre aceste volume nu este identic pentru toate sistemele. El poate varia in functie de constructia aparatului, membrana, presiunea si temperatura apei, calitatea apei de alimentare si conditiile de functionare.
Din acest motiv, consumul de apa este un criteriu relevant atunci cand compari doua sisteme de osmoza inversa. Nu presupune insa un raport universal valabil pentru toate aparatele; verifica specificatiile modelului analizat.
Valoarea exprimata in microni indica dimensiunea particulelor pe care elementul filtrant este proiectat sa le retina conform caracteristicilor sale. O valoare mai mica inseamna o filtrare mecanica mai fina, dar nu inseamna automat ca acel cartus este alegerea potrivita pentru orice instalatie.
Un cartus foarte fin montat pe o apa cu multe sedimente se poate incarca mai repede si poate produce o pierdere de presiune mai mare. In anumite sisteme este mai eficienta filtrarea progresiva, in care particulele mai mari sunt retinute inainte ca apa sa ajunga la etapa fina.
Alegerea micronajului trebuie corelata cu natura sedimentelor, debitul necesar, pierderea de presiune acceptabila si rolul filtrului in ansamblul instalatiei.
Dimensiunea de filtrare a unui cartus mecanic nu trebuie confundata cu eliminarea substantelor dizolvate. Un filtru pentru sedimente poate retine particule solide fara sa modifice semnificativ concentratia sarurilor dizolvate in apa.
De exemplu, reducerea sedimentelor vizibile nu inseamna automat reducerea duritatii, a anumitor metale aflate in forme dizolvate sau a altor substante care trec prin filtrul mecanic.
Pentru substantele dizolvate trebuie utilizata o tehnologie potrivita formei chimice si parametrului care trebuie tratat. Acesta este unul dintre motivele pentru care analiza apei este importanta atunci cand exista o problema specifica.
Filtrarea sedimentelor si dedurizarea sunt procese diferite. Filtrul mecanic este destinat particulelor solide aflate in suspensie, in timp ce dedurizatorul este utilizat pentru reducerea duritatii apei.
Un dedurizator conventional cu rasina schimbatoare de ioni actioneaza asupra ionilor responsabili de duritate printr-un proces diferit de filtrarea mecanica. Sistemul necesita dimensionare si regenerare conform caracteristicilor echipamentului si consumului de apa.
Daca apa contine simultan sedimente si are o duritate ridicata, pot fi necesare etape diferite de tratare. Un singur cartus mecanic nu indeplineste functia unui dedurizator.
Depunerile observate dupa evaporarea apei nu trebuie confundate automat cu sedimentele aflate in suspensie. Daca problema este asociata duritatii apei, montarea unui cartus mecanic cu un micronaj mai mic nu elimina ionii dizolvati responsabili de aceasta caracteristica.
Inainte de alegerea solutiei trebuie verificata duritatea apei si, daca este cazul, alti parametri relevanti. Abia apoi poate fi stabilita tehnologia potrivita pentru obiectivul urmarit.
Aceasta diferenta este importanta deoarece un filtru mecanic poate parea ca functioneaza perfect, retinand impuritatile vizibile, in timp ce depunerile de calcar continua sa apara.
Dedurizarea nu este sinonima cu purificarea completa a apei. Rolul principal al unui dedurizator conventional este modificarea duritatii prin schimb ionic.
Acest proces nu trebuie considerat automat o solutie pentru sedimente, toate substantele organice, contaminarea microbiologica sau orice alt parametru care poate exista in apa.
Daca obiectivul este atat protectia instalatiei fata de efectele apei dure, cat si obtinerea unei anumite calitati a apei pentru consum, pot fi necesare tehnologii diferite, dimensionate pentru fiecare functie.
Tratarea cu radiatii ultraviolete are o functie diferita de filtrarea mecanica, adsorbtia pe carbon sau dedurizarea. Un sistem UV destinat tratarii microbiologice nu functioneaza ca o sita care retine sedimentele si nici nu elimina duritatea apei.
Eficienta unui sistem UV depinde de caracteristicile echipamentului si de conditiile apei care ajunge la acesta. Turbiditatea, anumite substante din apa, debitul si starea sursei UV pot influenta functionarea sistemului.
Din acest motiv, intr-o instalatie de tratare, UV-ul poate reprezenta o etapa cu un rol specific, nu un inlocuitor universal pentru celelalte tehnologii.
Tratamentul UV actioneaza in zona si in momentul in care apa este expusa corespunzator radiatiei generate de echipament. Nu trebuie presupus ca apa dobandeste o protectie permanenta impotriva unei contaminari ulterioare.
Daca dupa sistemul UV apa ajunge intr-un rezervor, conducte sau componente contaminate, poate exista posibilitatea unei contaminari ulterioare.
Din acest motiv, proiectarea unui sistem pentru apa cu risc microbiologic trebuie sa ia in calcul intregul traseu al apei, nu doar prezenta unei lampi UV.
Prezenta fierului in apa nu conduce automat la alegerea unui singur tip de cartus. Fierul poate exista in forme diferite, iar metoda de tratare depinde de forma in care este prezent, concentratie, pH si alti parametri ai apei.
Un filtru mecanic poate retine anumite particule deja formate, dar aceasta nu inseamna ca va rezolva automat prezenta fierului dizolvat.
Daca analiza indica fier sau mangan peste nivelul dorit pentru utilizarea respectiva, solutia trebuie stabilita pe baza parametrilor apei. Pot fi necesare procese specifice de oxidare, filtrare sau alte tehnologii de tratare, in functie de situatie.
Nu exista un interval universal de inlocuire valabil pentru toate filtrele de apa. Durata de utilizare a unui cartus depinde de tipul acestuia, capacitatea declarata de producator, volumul de apa consumat si caracteristicile apei de alimentare.
Un cartus pentru sedimente instalat intr-o locuinta unde apa contine multe particule poate necesita inlocuire mai repede decat acelasi model utilizat pe o apa cu o incarcare redusa de sedimente. In mod similar, durata unui cartus cu carbon activ depinde de caracteristicile sale si de cantitatea si calitatea apei care trece prin el.
De aceea, recomandarea generala de tipul „schimba toate cartusele la 3 sau 6 luni” poate fi incorecta. Intervalul indicat de producator trebuie sa fie punctul de referinta, impreuna cu limita de capacitate, daca aceasta este specificata.
La unele sisteme, diferitele componente au intervale de mentenanta diferite. Prefiltrele, cartusele cu carbon, membranele si celelalte elemente consumabile nu trebuie presupus ca se inlocuiesc simultan.
Debitul este un indicator util pentru anumite probleme, dar nu spune singur daca un cartus si-a pastrat performanta initiala.
Un filtru mecanic incarcat cu sedimente poate produce o scadere vizibila a debitului sau o crestere a pierderii de presiune. In cazul altor medii filtrante, epuizarea capacitatii de tratare nu este neaparat insotita de o modificare evidenta a debitului.
De exemplu, faptul ca apa trece in continuare normal printr-un cartus cu carbon activ nu demonstreaza ca acesta continua sa ofere aceeasi performanta pentru substantele pentru care a fost proiectat.
Din acest motiv, mentenanta trebuie realizata conform specificatiilor sistemului si conditiilor reale de utilizare, nu doar atunci cand debitul devine vizibil mai mic.
Modificarea gustului sau mirosului poate indica necesitatea verificarii sistemului, dar nu demonstreaza automat defectarea filtrului.
Cauza poate fi epuizarea unui cartus, modificarea calitatii apei de alimentare, o perioada lunga de stagnare, mentenanta necorespunzatoare sau o problema aparuta in alta parte a instalatiei.
Abordarea corecta este verificarea sistematica: cand au fost schimbate consumabilele, ce capacitate au, daca instalatia a fost utilizata conform instructiunilor si daca s-au modificat caracteristicile sursei de apa.
Daca problema persista sau exista suspiciuni privind calitatea apei, analiza apei poate oferi informatii mult mai utile decat evaluarea exclusiva dupa gust sau miros.
Pretul nu reprezinta singur o masura a performantei. Doua cartuse pot avea preturi diferite deoarece utilizeaza materiale, dimensiuni, capacitati sau tehnologii diferite.
Mai important este daca produsul este potrivit pentru aplicatia respectiva. Verifica tipul mediului filtrant, dimensiunea, debitul admis, capacitatea, micronajul atunci cand este relevant si substantele pentru care producatorul declara o anumita performanta.
Un produs performant, dar ales pentru problema gresita, poate oferi rezultate mai slabe decat un cartus mai simplu selectat corect.
Faptul ca doua cartuse au aceleasi dimensiuni si pot fi montate in aceeasi carcasa nu inseamna ca au aceleasi caracteristici de filtrare.
Pot exista diferente de material filtrant, constructie, micronaj, capacitate, debit, pierdere de presiune si aplicatie. La cartusele cu carbon pot exista inclusiv diferente privind tipul si cantitatea mediului utilizat.
Compatibilitatea dimensionala trebuie separata de compatibilitatea functionala. Inainte de inlocuire, verifica atat dimensiunile, cat si rolul cartusului original si specificatiile celui nou.
Filtrarea generala a apei si tratarea apei la punctul de consum pot avea obiective diferite.
Un sistem montat la intrarea in locuinta poate fi proiectat, de exemplu, pentru retinerea sedimentelor sau pentru tratarea unui anumit parametru al intregului volum de apa utilizat in casa. Acest lucru nu inseamna automat ca sistemul rezolva toate cerintele specifice apei destinate consumului.
In sens invers, un sistem de osmoza inversa instalat sub chiuveta poate fi potrivit pentru producerea unei cantitati limitate de apa tratata pentru baut si gatit, dar nu este conceput in mod obisnuit pentru intregul debit al unei locuinte.
Este important sa stabilesti daca ai nevoie de tratare la intrarea in cladire, la un anumit punct de consum sau de o combinatie intre cele doua.
Dimensiunea fizica a filtrului nu spune singura cat de bine trateaza apa. O carcasa mai mare poate permite utilizarea unui cartus cu suprafata sau capacitate mai mare si poate fi potrivita pentru debite mai ridicate, dar performanta depinde in continuare de tehnologia din interior.
Pentru o instalatie care alimenteaza intreaga casa, debitul si pierderea de presiune sunt criterii importante. Un filtru subdimensionat poate limita alimentarea atunci cand mai multi consumatori functioneaza simultan.
La un sistem destinat exclusiv unui robinet pentru apa de baut, criteriile pot fi diferite. De aceea, dimensiunea trebuie corelata cu debitul necesar si cu functia sistemului.
Orice element introdus pe traseul apei poate genera o anumita pierdere de presiune. Valoarea acesteia depinde de constructia filtrului, debit, gradul de incarcare al cartusului si caracteristicile instalatiei.
O scadere accentuata aparuta in timp poate indica un cartus incarcat cu impuritati. Daca problema apare imediat dupa instalare, trebuie verificat daca filtrul si racordurile au fost dimensionate pentru debitul instalatiei.
Montarea unui cartus foarte fin pe alimentarea intregii locuinte, fara verificarea debitului necesar, poate afecta confortul atunci cand sunt utilizate simultan dusul, bateria de bucatarie si alte puncte de consum.
De aceea, alegerea unui filtru pentru intreaga casa nu se face numai dupa gradul de filtrare, ci si dupa debitul pe care sistemul trebuie sa il asigure.
Filtrarea mai fina are sens atunci cand exista un motiv tehnic pentru aceasta. Utilizarea inutila a unei trepte foarte fine poate creste pierderea de presiune si frecventa interventiilor de mentenanta fara sa rezolve problema reala a apei.
Un sistem bine proiectat poate utiliza etape succesive, fiecare avand un rol clar. Sedimentele grosiere pot fi retinute inaintea unei etape mai fine, protejand astfel componentele amplasate ulterior.
Obiectivul nu este sa folosesti cel mai mic micronaj disponibil, ci sa obtii nivelul de tratare necesar cu un debit si o mentenanta adecvate aplicatiei.
Orice sistem de filtrare sau tratare necesita o forma de mentenanta. Aceasta poate insemna inlocuirea cartuselor, verificarea membranelor, regenerarea unui dedurizator, igienizarea anumitor componente sau verificarea functionarii unui sistem UV, in functie de tehnologia utilizata.
Ignorarea mentenantei poate reduce performanta sistemului si poate produce probleme de debit sau functionare.
Inainte de achizitie, este util sa verifici nu doar pretul echipamentului, ci si consumabilele necesare, disponibilitatea acestora si operatiunile periodice recomandate de producator.
Pretul de achizitie reprezinta doar o parte din costul real. In functie de tehnologie, trebuie luate in calcul cartusele, membranele, consumabilele pentru regenerare, eventualele componente UV, consumul de apa asociat anumitor sisteme si operatiunile de mentenanta.
Un echipament mai ieftin initial poate deveni mai costisitor daca utilizeaza consumabile scumpe sau dificil de gasit. In acelasi timp, un sistem mai complex nu este justificat daca apa nu necesita functiile suplimentare pe care acesta le ofera.
Comparatia corecta se face intre sisteme care rezolva aceeasi problema si trebuie sa includa atat investitia initiala, cat si exploatarea pe termen lung.
Nu exista o perioada universala de amortizare. Rezultatul depinde de sistemul ales, costurile de exploatare si alternativa cu care este comparat.
Daca un utilizator inlocuieste o parte importanta din consumul de apa imbuteliata cu apa tratata la punctul de consum, poate exista un beneficiu economic care poate fi calculat. Dar perioada de recuperare a investitiei depinde de consum, preturile efective si costul mentenantei.
Pentru alte aplicatii, obiectivul poate sa nu fie economisirea directa. Un filtru de sedimente poate fi montat pentru protectia unor componente ale instalatiei, iar un sistem de tratare poate fi necesar pentru corectarea unui anumit parametru al apei.
Este mai corect sa analizezi costul total si rezultatul tehnic obtinut decat sa presupui ca orice filtru „se amortizeaza” intr-un anumit numar de luni.
Complexitatea si pretul nu pot inlocui diagnosticul corect al apei. Un sistem performant de osmoza inversa poate fi nepotrivit daca obiectivul este doar retinerea sedimentelor de pe alimentarea generala. In acelasi mod, un simplu filtru mecanic este insuficient daca analiza indica o problema pe care acesta nu o poate trata.
Cea mai buna investitie este sistemul dimensionat pentru problema reala, debitul necesar si conditiile concrete de utilizare.
Inainte de a compara preturile, stabileste ce trebuie sa faca efectiv sistemul. Abia apoi pot fi comparate echipamentele care indeplinesc acea functie.
Apa din reteaua publica si apa provenita dintr-o sursa proprie sunt situatii diferite, dar acest lucru nu inseamna ca intr-o locuinta alimentata din reteaua publica filtrarea nu poate avea un rol practic.
Pe traseul pana la consumator pot exista particule provenite din conducte, lucrari la retea sau alte surse. In alte situatii, utilizatorul poate urmari imbunatatirea anumitor caracteristici de gust sau miros. Aceste probleme nu justifica automat instalarea unui sistem complex de tratare.
Daca obiectivul este retinerea sedimentelor, poate fi suficienta o solutie mecanica dimensionata corect. Daca problema este alta, trebuie aleasa tehnologia corespunzatoare.
Principiul ramane acelasi: nu alegi filtrul dupa faptul ca apa provine din retea sau din fantana, ci dupa caracteristicile apei si rezultatul pe care vrei sa il obtii.
Osmoza inversa poate fi o componenta importanta intr-un sistem de tratare, dar nu trebuie considerata o solutie universala pentru orice apa provenita din fantana sau put.
Caracteristicile unei surse proprii pot necesita pretratare. Sedimentele, duritatea ridicata, fierul, manganul sau alti parametri pot influenta alegerea si configurarea sistemului.
Montarea directa a unei membrane de osmoza inversa fara evaluarea apei de alimentare poate conduce la functionare necorespunzatoare, colmatare prematura sau costuri de mentenanta mai mari.
In cazul unei surse proprii, ordinea corecta este analiza apei, identificarea problemelor, stabilirea etapelor necesare si abia apoi dimensionarea sistemului.
Un aparat TDS poate fi util pentru compararea concentratiei totale a substantelor dizolvate ionizabile din apa, dar valoarea afisata nu reprezinta o analiza completa a calitatii apei.
Doua probe pot avea valori TDS similare si totusi o compozitie diferita. Aparatul nu identifica individual substantele prezente si nu poate confirma singur absenta microorganismelor sau a unui contaminant specific.
TDS-ul poate fi util inclusiv pentru observarea functionarii unui sistem de osmoza inversa, prin compararea apei de alimentare cu apa tratata, dar rezultatul trebuie interpretat in limitele acestei masuratori.
Prin urmare, o valoare TDS mica nu trebuie tradusa automat prin „apa sigura”, iar o valoare mai mare nu inseamna automat „apa periculoasa”.
Scaderea TDS poate indica reducerea unei parti importante a substantelor dizolvate masurate indirect de aparat, dar nu demonstreaza eliminarea tuturor substantelor posibile din apa.
Un sistem trebuie evaluat dupa tehnologia utilizata si dupa performantele sale pentru parametrii relevanti, nu dupa o singura valoare afisata de un instrument de masura.
Aceasta este important mai ales atunci cand filtrarea este aleasa pentru rezolvarea unei probleme specifice. Daca vrei sa reduci un anumit contaminant, trebuie verificata performanta sistemului pentru acel contaminant.
Gustul este important pentru confortul utilizatorului, dar nu reprezinta o metoda de verificare a sigurantei apei.
Un cartus cu carbon activ poate modifica favorabil gustul si mirosul prin reducerea anumitor substante, fara ca acest lucru sa demonstreze ca au fost rezolvate toate celelalte probleme posibile ale apei.
Este valabila si situatia inversa: o apa cu gust placut si aspect limpede poate contine parametri care nu pot fi identificati prin simturi.
De aceea, gustul, mirosul si aspectul trebuie privite ca proprietati observabile ale apei, nu ca substitut pentru o analiza atunci cand exista motive reale de verificare a calitatii acesteia.
Un sistem de tratare nu garanteaza ca parametrii apei vor ramane neschimbati pentru totdeauna. Caracteristicile sursei se pot modifica, iar performanta echipamentului depinde de starea consumabilelor si de mentenanta.
Acest aspect este relevant mai ales pentru fantani si puturi, unde calitatea apei poate varia in timp. Daca sistemul a fost proiectat pe baza unei analize, modificarea caracteristicilor sursei poate schimba si necesarul de tratare.
Atunci cand exista un risc relevant sau apar modificari ale apei, o noua analiza poate confirma daca sistemul continua sa ofere rezultatul pentru care a fost instalat.
Pozitia componentelor poate influenta functionarea intregului sistem. Intr-o instalatie cu mai multe tehnologii, ordinea etapelor trebuie stabilita in functie de rolul fiecareia.
De exemplu, prefiltrarea sedimentelor poate fi utilizata pentru protejarea unor componente amplasate ulterior. Alte echipamente pot avea cerinte specifice privind presiunea, debitul sau calitatea apei de alimentare.
Nu exista insa o schema universala care sa fie corecta pentru orice locuinta. Ordinea trebuie stabilita in functie de analiza apei, echipamentele utilizate si instructiunile producatorilor.
Numarul utilizatorilor este relevant pentru consum, dar nu identifica tehnologia necesara. Doua familii cu acelasi numar de persoane pot avea nevoie de sisteme complet diferite daca sursele si caracteristicile apei sunt diferite.
Pentru dimensionare trebuie analizate atat calitatea apei, cat si debitul necesar. La un sistem pentru intreaga locuinta conteaza consumul simultan, in timp ce pentru un sistem amplasat sub chiuveta poate fi mai important necesarul de apa tratata pentru baut si gatit.
Numarul persoanelor ajuta la dimensionarea unei solutii dupa ce ai stabilit ce tehnologie este necesara. Nu inlocuieste identificarea problemei apei.
Debitul este un criteriu important, in special pentru sistemele montate pe alimentarea generala, dar trebuie analizat impreuna cu performanta de tratare.
Un echipament poate permite trecerea unui debit ridicat, dar trebuie verificat daca la acel debit continua sa ofere performanta necesara pentru aplicatia respectiva. Timpul de contact poate fi relevant pentru anumite medii de tratare, iar membranele si alte tehnologii au propriile conditii de functionare.
La alegere trebuie corelate debitul necesar, presiunea disponibila, pierderea de presiune, capacitatea sistemului si performanta declarata.
Un numar mare de trepte poate suna convingator comercial, dar fiecare etapa trebuie sa aiba un rol tehnic clar.
Daca apa necesita retinerea sedimentelor si tratarea unei anumite caracteristici, sistemul trebuie configurat pentru acele probleme. Adaugarea unor etape care nu raspund unei necesitati reale poate creste costurile, numarul consumabilelor si complexitatea mentenantei.
Un sistem corect proiectat nu este neaparat cel cu cele mai multe componente. Este sistemul in care fiecare componenta are o functie justificata.
Alegerea devine mai simpla daca pornesti de la problema si nu de la produs. Primul pas este sa stabilesti sursa apei si ce anume doresti sa imbunatatesti.
Daca exista sedimente, trebuie analizata filtrarea mecanica. Daca problema este duritatea, trebuie evaluata o tehnologie destinata reducerii acesteia. Daca vrei sa reduci anumite substante care afecteaza gustul sau mirosul, poate fi relevant un mediu de filtrare adecvat. Pentru o tratare avansata la punctul de consum poate fi analizata osmoza inversa, iar pentru anumite probleme microbiologice trebuie evaluate tehnologii specifice de tratare si dezinfectie.
In cazul unei fantani, al unui put sau al unei ape cu probleme necunoscute, analiza apei trebuie sa preceada alegerea echipamentului.
Nu compara produsele numai dupa pret, numarul de trepte sau dimensiunea carcasei. Verifica ce tehnologie folosesc si pentru ce aplicatii sunt destinate.
Aceste criterii sunt mai utile decat afirmatiile generale precum „filtrare completa”, „purificare totala” sau „cea mai avansata tehnologie”.
O metoda practica este sa privesti alegerea ca pe un proces: identifici problema, stabilesti parametrul care trebuie corectat si abia apoi cauti tehnologia potrivita.
Sedimentele, duritatea, substantele dizolvate si problemele microbiologice nu sunt acelasi lucru si nu trebuie tratate ca si cum ar avea aceeasi solutie.
Uneori este suficienta o singura etapa. Alteori este necesar un sistem format din mai multe tehnologii care lucreaza succesiv. Complexitatea trebuie sa rezulte din caracteristicile apei, nu din dorinta de a avea cat mai multe filtre.
Cea mai importanta idee despre filtrarea apei este simpla: nu exista un filtru universal care sa fie alegerea corecta pentru orice locuinta, orice sursa si orice problema.
Un filtru mecanic, un cartus cu carbon activ, un dedurizator, un sistem de ultrafiltrare, osmoza inversa si un sistem UV indeplinesc functii diferite. Unele pot fi utilizate impreuna, dar numai atunci cand exista un motiv tehnic pentru fiecare etapa.
In loc sa cauti sistemul cu cele mai multe trepte sau cu cele mai spectaculoase promisiuni, incepe prin a intelege apa pe care o ai. Pentru o sursa cu probleme necunoscute, analiza apei este cea mai buna baza pentru alegerea unei solutii.
Abia dupa ce stii ce trebuie tratat poti compara corect tehnologiile, capacitatea, debitul, consumabilele si costurile de exploatare.
Un sistem de filtrare bine ales nu este cel care promite sa faca totul. Este cel care rezolva problemele reale ale apei, functioneaza in parametrii instalatiei si poate fi intretinut corect pe termen lung.
